dimanche 3 février 2013

Despre distante



Ma obsedeaza de la o vreme distantele. Fie ele in spatiu sau in timp, distantele sunt mereu implicate in evenimentele din viata noastra, incercand sa le ordoneze dupa niste sisteme de referinta.

Considerand teoria einsteiniana, timpul ar fi un parametru bizar, care trece diferit in moduri de referinta diferite. Asta ca teorie aplicata in formule riguroase, pentru a descrie miscarea si evolutia tuturor corpurilor ce ne inconjoara. Dar pentru a descrie ce simtim noi, din propriul referential, nu avem nevoie de teorii si de parametri, stim bine ca timpul nu poate fi un referential de incredere. De cate ori nu am numarat zilele pana la un eveniment fericit ce-l asteptam (gen AMR 11), iar timpul se dilata, se umfla ca o gogoasa si se ridica in sus, sarind ca un balon, facand tot felul de traiectorii si giumbuslucuri ciudate, de parca nimic pe lumea asta nu l-ar trage la raspundere sau nu l-ar limita. Cand, din contra, suntem asa de fericiti de vrem sa spunem «clipa stai», timpul dispare ca un fum, si nu se opreste in loc, ba chiar galopeaza nebun, sarind peste parti intregi ale zilei. Dimineata, in bratele iubitului, te uiti la ceas, pentru ca abia o clipa mai tarziu sa te uiti iar si sa vezi ca e deja seara.

Cum am mai spus, timpul asta nu e deloc de incredere.Si noi incercam sa ne punem frumos in agende tot ce e important in viata noastra, ca si cum am intinde niste rufe la uscat, si le-am lasa aiurea, in bataia vantului, pentru a nu recupera mai tarziu decat numai cateva dintre rufele intinse, si aleatoriu, fara nici o logica sau teorie care le-ar putea cuprinde.

De spatiu, ce sa mai zic? Un comediant si el, ca si timpul. Iubesti nebuneste la mii de kilometri si esti strain si la distanta de cei ce sunt cu tine la masa. Si cand, din prea multa dragoste, incerci sa scurtezi distantele ce te despart de omul drag, celalat comediant, timpul, se da si el in spectacol, si ti se pare ca traversarea Atlanticului se face intr-un timp infinit, orice companie aeriana sau orice autor celebru ai alege pentru zbor.

Asa ca, nu mai caut legi si teorii care sa disciplineze spatiul si timpul. Ar fi energie pierduta.  

mardi 29 janvier 2013

Bunica



Cateodata, asa, in unele seri lungi de iarna, cand numai catelul iti asculta gandurile pe care ai inceput, de singuratate, sa le rostesti cu voce tare, te loveste o nostalgie. O nostalgie dupa anii trecuti, dupa tot ce ai avut si a disparut, dupa tot ceea ce ai fi putut avea si nu ai, dupa persoanele dragi din viata ta care nu mai sunt.

Si atunci devii profund ganditor, si analizezi, mai serios decat intr-o teza de doctorat, fiecare detaliu ce ti-a scapat, fiecare «daca» la care ai fi putut coti altfel, fiecare «da» care ar fi trebuit sa fie «nu» si viceversa. Si atunci iti pare rau dupa fiecare secunda care a trecut fara sa le spui celor dragi cat de mult inseamna pentru tine, fiecare secunda in care ai fost langa ei fara sa ii mangai, fiecare secunda in care soarele stralucea iar tu nu ai putut ascunde intr-un colt al buzunarului o raza si pentru azi.

Si toata aceasta analiza, daca nu se materializeaza intr-o schimbare in viata ta, una interioara sau exterioara, e o pierdere de timp. In fapt, toata istoria, tot trecutul, daca nu ne invata nimic, daca nu ne schimba trairile azi, nu au nici un rost. Pentru ca singura clipa care ne ramane este cea prezenta. Pe aceasta trebuie sa invatam sa o traim frumos, sa o luminam si sa o trasformam intr-un trecut fara regret, intr-un trecut pe care sa-l privim bland, ca privirea bunicii.

Fiecare dintre noi care pleaca, lasa un gol atat de mare in sufletele celor iubiti, gol in care acestia se afunda continuu, toata viata lor. E zadarnic sa speram sa golul acesta se va umple vreodata. Cei ce raman se obisnuiesc doar sa traiasca cu golul acesta, sa intinda mana in gol, si sa se lase prada visarii din cand in cand.

Dar din nostalgia asta trebuie sa ne si trezim, sa vedem pe cei dragi care sunt aici, alaturi de noi, care ne iubesc si pe care ii iubim. Si sa ne rasfrangem dragostea asupra lor, ca o continua oda a vietii. Si a bucuriei de a patrunde, cu gandul, distantele, timpul si lumile. Si sa atingem fericirea, care nu e decat o dragoste impartasita.

Mi-e dor de tine, bunica!

C.

dimanche 20 janvier 2013

Apprivoiser le froid - est-ce possible?



Comment réagir avant une semaine avec une moyenne des prévisions des températures maximales de -15 C et une moyenne des prévisions des températures minimales de -28 C? Peut-être penser que la vie est belle, et refuser de capituler devant les caprices de la nature, ou peut-être mettre sa tête dans le sable?

Je préfère plonger dans des longues journées de travail, pour ne pas mettre le nez dehors. Et planifier des belles vacances pour les semaines à venir. Ça sonne bien, n'est-ce pas?

Ce n'est pas la température à l'extérieur qui nous mène, nous sommes bel et bien au chaud (à l'intérieur) ces jours là!

Bonne semaine glaciale mes amis,

 http://www.meteomedia.com/weather/caqc0363

mardi 15 janvier 2013

Primavara



Nu stiu voi cum simtiti iarna, dar pentru mine e un anotimp extraordinar. Si nu in mod intrisec, ci prin puntea ce o face catre primavara, anotimpul miracol care trezeste totul la viata. Numai cateva saptamani (4,5:)) ne separa de explozia vietii, de mugurii cei noi si de simfonia calda si binefacatoare a primaverii.

Hai sa facem curatenie in suflete, hai sa reordonam si sa rearanjam vise si sperante, sa scuturam praful neimplinirii de pe aripile noastre si sa aruncam definitiv toate suferintele din trecut. Sa renastem si noi, in sincronizare perfecta cu natura, cu sufletul pur si cu increderea ca da, viata ne va oferi, de asta data, cupa sa plina, si ca fericirea nu va fi un dar efemer, vom stii sa o tinem aprinsa, ca o flacara, pentru tot restul vietii.

Pregatiti-va, lumina din sufletele noastre se va aprinde, nu mai fiti tematori si necredinciosi. Pasiti cu incredere spre inainte, intideti mainile spre visele voastre si dati tot ce aveti pentru a le atinge. Suntem lumina si doar luminand ne implinim.

Inca putin, si apa limpede a izvorului ne va clati sufletul, razele blande ale soarelui ne vor lumina chipul, florile si copacii vor renaste, noi si iubirea la fel. Numaram impreuna? 10, 9, 8, 7, ...

samedi 15 décembre 2012

Sa aveti un Craciun de vis!



Ce frumoasa e ninsoarea, si cum o primim mereu cu suflete de copil...

Chiar si eu, care vin din tara lui Gerila, ma luminez cand vad ca primii fulgi incep sa cada. Totul se transforma ca sub efectul baghetei magice, orasul se imbraca in matia alba, purificatoare, luminitele implantate cu grija in brazi, inca inainte de ninsoare, isi gasesc menirea, iar noi devenim mai calzi, mai buni, mai generosi.

Craciunul nu-l pot concepe intr-un alt context decat in cel al zapezilor troienite, al mirosului de brad si al dragostei ce ne umple inimile si ne coloreaza vietile. Caci ninsoarea, purificarea, ne aduce parca seninul si speranta, parca ne da aripi (nu, nu parapante:)) pentru zbor si cale libera sper visare.

Si de ce n-am visa? Dati frau liber visarii, traiti-va povestile frumoase in doi, savurati orice moment, si profitati de apropierea celui drag. Ganditi-va doar pentru un moment ca ati putea fi privati de toate astea, ca ati putea astepta cu infrigurare venirea omului drag, ca ati putea tanji zi si noapte dupa aceasta apropiere. Si realizati cat de recunoscatori trebuie sa fiti ca il aveti langa, ca exista, si ca va transforma visele in realitate.

Sa aveti un Craciun de vis!

C.

dimanche 18 novembre 2012

Un film fara nume (Superecran)

Am vazut ieri un film dragut. Era o poveste de dragoste, in care erau implicati trei frumosi tineri. Era o naratiune la persoana I, iar povestitoarea era, evident, cea care nu facea parte din cuplu. Dar «el» o iubea pe «ea», dar nu avea curajul sa i-o spuna. Mai mult, si partenera lui stia ca el e cu gandul mereu la cealalta, dar nu voia sa cedeze, ca intr-o lupta.

Neavand curajul de a-si declara sentimentele, «ea» decide sa se indeparteze, pentru a le lasa spatiu celor doi. Si fraza cheie a filmului a fost: daca as fi stiut ca cuplul lor a mai durat numai o zi dupa plecarea mea, as fi luptat din toate fortele pentru dragostea mea. Daca, mereu daca. Daca nici macar in filme nu stim, ce sa mai zicem de viata reala, care ne joaca ca pe carti...

Dupa mult timp, fata care facea parte din cuplu o cauta pe «ea», pentru a-i face confesiunea ca «el» mereu a iubit-o pe «ea» si pentru a le face cadou fericirea. Cele doua fete merg impreuna sa-l caute pe el, iar intalnirea e emotionanta. Bine'nteles ca «el» alearga la «ea», si dupa o imbratisare care transcede timp si spatiu, se intoarce catre cealalta, pentru a o saluta.

Pana aici, nimic neobisnuit, un alt fim pe tema clasica «dragostea in trei». Insa de unde vine ineditul: cei trei protagonisti erau condamnati la moarte prin don de organe. Da, o poveste fantastica, recunosc. Iar «el», cand a inceput sa-si traiasca adevarata poveste de dragoste cu «ea», mai avea numai doua saptamani de trait. Bine'nteles ca incearca, impreuna, imposibilul, si anume de a scapa de condamnare. Dar era numai o iluzie ca s-ar putea scapa de condamnare. Si, dupa cele doua saptamani, «el» moare. Iar «ea» ramane pustiita, asteptand sa-i vina randul la don. Celeilalte ii venise deja randul, murise.

O tristete enorma la sfarsitul filmului, cand ea, fericita ca a gasit dragostea adevarata, se intreba de ce a fost pentru asa de putin timp? Si nefericirea o inunda.


Dupa o noapte de reflectie, cam asta mi-a ramas din film: cand gasiti iubirea, uitati de tot si aveti curajul sa o traiti. E asa de rara, e lumina vietii noastre. Nimic altceva nu merita efortul, energia si implicarea noastra. Gasiti-va menirea!

Va doresc sa fiti fericiti pentru mai mult de doua saptamani!

C.

lundi 12 novembre 2012

Entre superficialité et hypocrisie



La superficialité et l'hypocrisie sont des caractéristiques pour la société depuis bien des siècles. Mais je suis loin de vouloir regarder vers le passé, vers l'histoire de la société; ce que m'intéresse c'est l'actualité. Et les deux prennent beaucoup de place aujourd'hui pour ne pas les remarquer.

J'ai constaté que le défi d'amélioration continue n'est pas attribuable juste pour nos aspects positifs, il semble naturel que les aspects négatifs soient aussi en continue perfection. Les voleurs sont toujours à l'affût de dernières technologies, les politiciens manipulent consciemment les masses dans leur avantage, les ingénieries financières deviennent de plus en plus sophistiquées juste pour attraper plus de crédules, etc, etc. La superficialité et l'hypocrisie ont donc évolué, elles aussi. Et pour illustrer ça je regarderai juste les volets environnemental et éthique de certains affaires.

Nous argumentons beaucoup aujourd'hui sur les commerces «verts» et sur les généreux donateurs qui ont un comportement hautement éthique et philanthropique. Mais qu'est-ce que se cache derrière ces tricheries du monde moderne? Plusieurs déceptions, car les plus fervents commerçants verts n'ont qu'un impact infime sur la planète. On parle fort des banquiers verts, des écoles vertes, d'un virage vert d'un petit dépanneur ou d'un garagiste. Ils ont tous affiché de gros panneaux pour nous annoncer leurs valeurs et leurs objectives socialement responsables. Mais nous substituons l'essentiel par le superficiel, les gros polluants de l'industrie, les pétroliers, l'industrie chimique et pharmaceutique, continuent leurs activités, en prononçant des discours verts et en polluant plus notre merveilleuse planète.
 
Avez-vous remarqué la beauté de notre planète vue par la petite fenêtre d'un avion? La Terre devient fragile, comme un petit ballon, et nous ne cessons pas de le gonfler avec nos déchets. Il va s'éclater un jour...

Ah, et un exemple pour les galants donateurs, qui font souvent la première page de journaux pour la corruption et la collusion. Récemment, un vol dans l'espace a été financé par une fondation. Une fondation, qui ne paie pas d'impôts, et qui offre aux donateurs généreuses réductions d'impôts. Et le vol dans l'espace c'était pour la sensibilisation à la cause de l'eau. Combien de puits d'eau on pourrait creuser de toute l'argent économisé en impôts par le donateur, soit une bonne partie du coût de son voyage dans l'espace financé indirectement par l'argent public?

Les questions restent sans réponses. Les petits gestes verts sont présentés comme des pas importants vers un changement planétaire, les donateurs qui ont bien fait leur planification fiscale pour en tirer avantage sont présentés comme des gens qui ont au coeur l'éthique et la philanthropie. Superficialité et hypocrisie.