Scoala altfel

Ma gandeam, rasfoind fara noima paginile facebook de pe ultimele 24 de ore, ca impactul cel mai puternic asupra mea e reprezentat de paginile legate de animale. Orice, o fotografie, un filmulet, un articol stiintific sau unul istoric, daca are ca subiect animalele, devine brusc foarte interesant. Mai mult, cand ajung intr-un oras, pe lista muzeelor ce trebuie vizitate, primele sunt cele ce au legatura cu animalele. Ma fascineaza.
Prezenta animalelor in casa si in viata mea este sursa de bucurie si de dragoste neconditionata, de exemplu de daruire si de abnegatie. Da, intr-adevar, lasa par, fac prostii si imi pierd o gramada de timp adunand dupa ele, dar asta e doar partea vazuta a icebergului. In relatia cu animalele, ele intodeauna dau mai mult decat primesc, si intr-un mod altruist (exceptand Nanuk, care e topit dupa biscuiti)...
Pana si in avion, documentarele despre animale ma calmeaza intr-un mod miraculos, facandu-ma sa uit de spaime si temeri, de pitici pe creier gen claustrofobie sau Mayday. (Ma gandeam, ce-ar fi sa difuzeze Mayday in transatlantice?)
Si, daca ma intorc in copilarie, imi aduc aminte cu placere de cercurile de la Casa pionierilor, unde le alegeam tot pe cele cu iz zoo. Si d-na Nicolae este prima care imi apare in amintire, cu entuziasmul nesecat si  dragostea de natura si drumetie, dragoste pe care ne-a insuflat-o si noua prin calatorii mai lungi sau mai scurte, pe malurile Dunarii sau in Retezat. Multumesc, multumesc, multumesc! De la dansa am invatat despre animalele disparute, sau de cele pe cale de disparitie. In drumetiile acestea am prins primul sarpe si prima soparla, insecte si broaste testoase. Acolo am privit la miscroscop celule vegetale sau stropii de nea, proaspat colectati. Imi aduc si acum aminte de usa capitonata in maro-roscat, de clasa primitoare si de Ivana, care ne spunea mereu o vorba buna.
Influentata de acest prim cerc la care am participat, protectia mediului, mi-am ales si specializarea la universitate, fizica si protectia mediului. Mai tarziu, obiectul cercetarilor mele in contabilitate este tocmai comunicarea de dezvoltare durabila sau de sustenabilitate.
Asa ca da, la prima vedere, sistemul educational romanesc era general si nu putea surprinde sau evidentia pasiunile micilor invatacei, insa aveam cercurile care ne completau informatia ce venea de la scoala, spre a ne potoli setea de cunoastere sau spre a o stimula. Iar aici invatam fara note, din pasiune si cu aplicatie practica. Un fel de scoala altfel.

Cartarescu

Il citesc pe Cartarescu. Pana aici nimic deosebit. Insa cum il citesc, asta da diferenta. Il citesc cu picatura, ca si cum ar fi un amic scump la vorba, pe care-l intalnesc la bere in fiecare seara, si care imi destainuie din cerul luminos al viselor sale, putin cate putin. Si, seara de seara, sunt mai curioasa sa aflu mai mult din zbaterea sufletului sau, din incercarea (sau iluzia) sa de zbor.
Nu stiu voi cum il cititi pe Cartarescu. Nu stiu cum il primiti. Eu, ca o cafea fierbinte. Aromata, gustoasa, forte, insa extrem de fierbinte, pe care-ai vrea sa o bei dintr-o sorbire, insa care iti distruge papilele daca te avanti la mai mult decat un strop. Da, nu iau decat un strop in fiecare seara, pentru a-mi acorda privilegiul de a talmaci si rastalmaci gandurile sale, de a ma acoperi pe mine insami cu paturi din aripi multicolore de fluturi, de a toarce un fir matasos de poveste si de a-mi tese vesminte care ma vor incalzi seri de-a randul, nopti de-a randul, in intunerici.
Sunt carti ce le citesc pe nerasuflate, in jumatate de zi, iar apoi raman nedumerita. Cum de ma infioara un timp atat de scurt, cum de zboara ca un fum, cum de, desi interesante, nu ma aprind, pentru a arde, precum o lumanare, mult dupa cititul lor?
Sunt alte carti pe care le citesc greu. In aceasta categorie trebuie sa subcategorisesc, nu toate cartile sunt la fel. Biblia singura ar ocupa o subcategorie, cu frazele sale neintelese, pline de-ntelesuri, cu insiruirile de nume si de urmasi, urmasi ai urmasilor, ai urmasilor etc. Cu pildele pe care le cunosc din filmele ce ruleaza in bucla de Paste, cu harti interesante si cu mesaje greu de descifrat. Deci da, biblia am citit-o greu, pentru ca imi scapa deseori mesajul, intelesul era ascuns sau mintea mea prea cruda. O alta subcategorie o reprezinta cartile teroare, gen Dostoievski, care omoara si cititorul odata cu personajele sale, sau carti despre razboaie interminabile, in care scopul initial al luptei se pierde pe parcurs, gen Garcia Marquez.
Dar subcategoria pe care o ador este aceasta a cartilor tipat, care ies cu putere din pieptul autorului, si care iti sparg timpanul, iti inunda toate simturile si iti taie rasuflarea. Insa a caror talc il cauti inca mult timp dupa ce le-ai citit, ca si versurile unei melodii dragi de demult, care iti scapa.
Ce bun a fost Dumnezeu cand a creat scriitorul, acest om chinuit de ganduri si de plasmuiri, care daruieste cu generozitate din trairea lui si cititorului!