Ma gandeam, rasfoind fara noima paginile facebook de pe ultimele 24 de ore, ca impactul cel mai puternic asupra mea e reprezentat de paginile legate de animale. Orice, o fotografie, un filmulet, un articol stiintific sau unul istoric, daca are ca subiect animalele, devine brusc foarte interesant. Mai mult, cand ajung intr-un oras, pe lista muzeelor ce trebuie vizitate, primele sunt cele ce au legatura cu animalele. Ma fascineaza.
Prezenta animalelor in casa si in viata mea este sursa de bucurie si de dragoste neconditionata, de exemplu de daruire si de abnegatie. Da, intr-adevar, lasa par, fac prostii si imi pierd o gramada de timp adunand dupa ele, dar asta e doar partea vazuta a icebergului. In relatia cu animalele, ele intodeauna dau mai mult decat primesc, si intr-un mod altruist (exceptand Nanuk, care e topit dupa biscuiti)...
Pana si in avion, documentarele despre animale ma calmeaza intr-un mod miraculos, facandu-ma sa uit de spaime si temeri, de pitici pe creier gen claustrofobie sau Mayday. (Ma gandeam, ce-ar fi sa difuzeze Mayday in transatlantice?)
Si, daca ma intorc in copilarie, imi aduc aminte cu placere de cercurile de la Casa pionierilor, unde le alegeam tot pe cele cu iz zoo. Si d-na Nicolae este prima care imi apare in amintire, cu entuziasmul nesecat si dragostea de natura si drumetie, dragoste pe care ne-a insuflat-o si noua prin calatorii mai lungi sau mai scurte, pe malurile Dunarii sau in Retezat. Multumesc, multumesc, multumesc! De la dansa am invatat despre animalele disparute, sau de cele pe cale de disparitie. In drumetiile acestea am prins primul sarpe si prima soparla, insecte si broaste testoase. Acolo am privit la miscroscop celule vegetale sau stropii de nea, proaspat colectati. Imi aduc si acum aminte de usa capitonata in maro-roscat, de clasa primitoare si de Ivana, care ne spunea mereu o vorba buna.
Influentata de acest prim cerc la care am participat, protectia mediului, mi-am ales si specializarea la universitate, fizica si protectia mediului. Mai tarziu, obiectul cercetarilor mele in contabilitate este tocmai comunicarea de dezvoltare durabila sau de sustenabilitate.
Asa ca da, la prima vedere, sistemul educational romanesc era general si nu putea surprinde sau evidentia pasiunile micilor invatacei, insa aveam cercurile care ne completau informatia ce venea de la scoala, spre a ne potoli setea de cunoastere sau spre a o stimula. Iar aici invatam fara note, din pasiune si cu aplicatie practica. Un fel de scoala altfel.
