Cu fiecare zi care trece, incerc sa gasesc un sens vietii. Dar realizez ca ceva imi scapa, ca atunci cand incepi sa citesti intr-o limba pe care nu o cunosti suficient, intelegi cateva cuvinte si imaginezi cam ceea ce ar vrea sa zica frazele, dar ansamblul nu se leaga, nu e coerent.
Ma gasesc la intersectia intre luciditate si logica pura, pe care le exersez in fiecare zi in viata mea profesionala, si sensibilitate, pe care o respir in fiecare planta, floare sau fiinta vie pe care le vad. Merg mereu catre inainte, pe aceste doua carari. Si mereu se deschid noi orizonturi, care umplu de culoare viata mea.
Toamna, care transforma Montréalul in palat fermecat, cu frunze de la verde la rosu, trecand prin toate celelate palete posibile, cu aerul rece care iti dilata narile dimineata, ma predispune la visare. Imi inlesneste conectarea la tot ceea ce exista in univers, vizibil, dar mai ales invizibil, la torentul de energie si de «altceva» ce se revarsa peste noi in orice moment, invadandu-mi venele si fiinta, fara a-i putea da un nume.
Cercetarea si pregatirea profesionala, care nu inceteaza nici o zi (da, inca studiez in fiecare zi, fara sambete si duminici) ma adancesc in intelegere, ca o camera care patrunde cu un zoom tot mai mare catre partile cele mai intime ale materiei, ale atomilor, ale universurilor interioare, descrise sau nu de formule matematice. Cu fiecare zi, devin mai sigura de ceea ce cunosc, si mai constienta de infinitatea pe care nu o cunosc inca.
Viata noastra e ca un iceberg. Vedem doar o frantura din ceea ce este cu adevarat, iar restul ne suntem datori noua insine sa-l descoperim. Si rezultatul depinde de gradul nostru de profunzime si de implicare in acesta descoperire, cunoastere. Am vazut enorm de multi oameni care sutin ca viata lor este numai partea icebergului care se vede, pentru ca e singura pe care o pot percepe cu simturile lor. Fara a-si pune intrebari, fara a gasi raspunsuri, in cautarea acestui sens al vietii de care tot vorbesc. Altii, care sunt foarte avansati in cunoastere, ca temerarii care testeaza gheata fragila de pe lac, si care vorbesc cu nonsalanta de simturile lor de parca noi toti simtim la fel. De parca fiecare trebuie sa se inchine la Dumnezeul lor.
Cred ca trebuie sa descoperim singuri, centimetru cu centimetru, sensul vietii. Si sa nu ne pierdem in cale, atrasi de culorile si frumusetea altor pesonaje, care pretind ca au gasit sensul vietii si ca noi toti trebuie sa il urmam. Sensul vietii e unic, si in asta consta si incredibila lui frumusete si putere de atractie catre a-l cunoaste, a-l descoperi.
Cu fiecare zi care trece, incerc sa gasesc un sens vietii. Dar realizez ca ceva imi scapa, ca atunci cand incepi sa citesti intr-o limba pe care nu o cunosti suficient, intelegi cateva cuvinte si imaginezi cam ceea ce ar vrea sa zica frazele, dar ansamblul nu se leaga, nu e coerent...
Ma gasesc la intersectia intre luciditate si logica pura, pe care le exersez in fiecare zi in viata mea profesionala, si sensibilitate, pe care o respir in fiecare planta, floare sau fiinta vie pe care le vad. Merg mereu catre inainte, pe aceste doua carari. Si mereu se deschid noi orizonturi, care umplu de culoare viata mea.
Toamna, care transforma Montréalul in palat fermecat, cu frunze de la verde la rosu, trecand prin toate celelate palete posibile, cu aerul rece care iti dilata narile dimineata, ma predispune la visare. Imi inlesneste conectarea la tot ceea ce exista in univers, vizibil, dar mai ales invizibil, la torentul de energie si de «altceva» ce se revarsa peste noi in orice moment, invadandu-mi venele si fiinta, fara a-i putea da un nume.
Cercetarea si pregatirea profesionala, care nu inceteaza nici o zi (da, inca studiez in fiecare zi, fara sambete si duminici) ma adancesc in intelegere, ca o camera care patrunde cu un zoom tot mai mare catre partile cele mai intime ale materiei, ale atomilor, ale universurilor interioare, descrise sau nu de formule matematice. Cu fiecare zi, devin mai sigura de ceea ce cunosc, si mai constienta de infinitatea pe care nu o cunosc inca.
Viata noastra e ca un iceberg. Vedem doar o frantura din ceea ce este cu adevarat, iar restul ne suntem datori noua insine sa-l descoperim. Si rezultatul depinde de gradul nostru de profunzime si de implicare in acesta descoperire, cunoastere. Am vazut enorm de multi oameni care sutin ca viata lor este numai partea icebergului care se vede, pentru ca e singura pe care o pot percepe cu simturile lor. Fara a-si pune intrebari, fara a gasi raspunsuri, in cautarea acestui sens al vietii de care tot vorbesc. Altii, care sunt foarte avansati in cunoastere, ca temerarii care testeaza gheata fragila de pe lac, si care vorbesc cu nonsalanta de simturile lor de parca noi toti simtim la fel. De parca fiecare trebuie sa se inchine la Dumnezeul lor.
Cred ca trebuie sa descoperim singuri, centimetru cu centimetru, sensul vietii. Si sa nu ne pierdem in cale, atrasi de culorile si frumusetea altor pesonaje, care pretind ca au gasit sensul vietii si ca noi toti trebuie sa il urmam. Sensul vietii e unic, si in asta consta si incredibila lui frumusete si putere de atractie catre a-l cunoaste, a-l descoperi.
Cu fiecare zi care trece, incerc sa gasesc un sens vietii. Dar realizez ca ceva imi scapa, ca atunci cand incepi sa citesti intr-o limba pe care nu o cunosti suficient, intelegi cateva cuvinte si imaginezi cam ceea ce ar vrea sa zica frazele, dar ansamblul nu se leaga, nu e coerent...
