Un film fara nume (Superecran)

Am vazut ieri un film dragut. Era o poveste de dragoste, in care erau implicati trei frumosi tineri. Era o naratiune la persoana I, iar povestitoarea era, evident, cea care nu facea parte din cuplu. Dar «el» o iubea pe «ea», dar nu avea curajul sa i-o spuna. Mai mult, si partenera lui stia ca el e cu gandul mereu la cealalta, dar nu voia sa cedeze, ca intr-o lupta.

Neavand curajul de a-si declara sentimentele, «ea» decide sa se indeparteze, pentru a le lasa spatiu celor doi. Si fraza cheie a filmului a fost: daca as fi stiut ca cuplul lor a mai durat numai o zi dupa plecarea mea, as fi luptat din toate fortele pentru dragostea mea. Daca, mereu daca. Daca nici macar in filme nu stim, ce sa mai zicem de viata reala, care ne joaca ca pe carti...

Dupa mult timp, fata care facea parte din cuplu o cauta pe «ea», pentru a-i face confesiunea ca «el» mereu a iubit-o pe «ea» si pentru a le face cadou fericirea. Cele doua fete merg impreuna sa-l caute pe el, iar intalnirea e emotionanta. Bine'nteles ca «el» alearga la «ea», si dupa o imbratisare care transcede timp si spatiu, se intoarce catre cealalta, pentru a o saluta.

Pana aici, nimic neobisnuit, un alt fim pe tema clasica «dragostea in trei». Insa de unde vine ineditul: cei trei protagonisti erau condamnati la moarte prin don de organe. Da, o poveste fantastica, recunosc. Iar «el», cand a inceput sa-si traiasca adevarata poveste de dragoste cu «ea», mai avea numai doua saptamani de trait. Bine'nteles ca incearca, impreuna, imposibilul, si anume de a scapa de condamnare. Dar era numai o iluzie ca s-ar putea scapa de condamnare. Si, dupa cele doua saptamani, «el» moare. Iar «ea» ramane pustiita, asteptand sa-i vina randul la don. Celeilalte ii venise deja randul, murise.

O tristete enorma la sfarsitul filmului, cand ea, fericita ca a gasit dragostea adevarata, se intreba de ce a fost pentru asa de putin timp? Si nefericirea o inunda.


Dupa o noapte de reflectie, cam asta mi-a ramas din film: cand gasiti iubirea, uitati de tot si aveti curajul sa o traiti. E asa de rara, e lumina vietii noastre. Nimic altceva nu merita efortul, energia si implicarea noastra. Gasiti-va menirea!

Va doresc sa fiti fericiti pentru mai mult de doua saptamani!

C.

Entre superficialité et hypocrisie

La superficialité et l'hypocrisie sont des caractéristiques pour la société depuis bien des siècles. Mais je suis loin de vouloir regarder vers le passé, vers l'histoire de la société; ce que m'intéresse c'est l'actualité. Et les deux prennent beaucoup de place aujourd'hui pour ne pas les remarquer.

J'ai constaté que le défi d'amélioration continue n'est pas attribuable juste pour nos aspects positifs, il semble naturel que les aspects négatifs soient aussi en continue perfection. Les voleurs sont toujours à l'affût de dernières technologies, les politiciens manipulent consciemment les masses dans leur avantage, les ingénieries financières deviennent de plus en plus sophistiquées juste pour attraper plus de crédules, etc, etc. La superficialité et l'hypocrisie ont donc évolué, elles aussi. Et pour illustrer ça je regarderai juste les volets environnemental et éthique de certains affaires.

Nous argumentons beaucoup aujourd'hui sur les commerces «verts» et sur les généreux donateurs qui ont un comportement hautement éthique et philanthropique. Mais qu'est-ce que se cache derrière ces tricheries du monde moderne? Plusieurs déceptions, car les plus fervents commerçants verts n'ont qu'un impact infime sur la planète. On parle fort des banquiers verts, des écoles vertes, d'un virage vert d'un petit dépanneur ou d'un garagiste. Ils ont tous affiché de gros panneaux pour nous annoncer leurs valeurs et leurs objectives socialement responsables. Mais nous substituons l'essentiel par le superficiel, les gros polluants de l'industrie, les pétroliers, l'industrie chimique et pharmaceutique, continuent leurs activités, en prononçant des discours verts et en polluant plus notre merveilleuse planète.

 

Avez-vous remarqué la beauté de notre planète vue par la petite fenêtre d'un avion? La Terre devient fragile, comme un petit ballon, et nous ne cessons pas de le gonfler avec nos déchets. Il va s'éclater un jour...

Ah, et un exemple pour les galants donateurs, qui font souvent la première page de journaux pour la corruption et la collusion. Récemment, un vol dans l'espace a été financé par une fondation. Une fondation, qui ne paie pas d'impôts, et qui offre aux donateurs généreuses réductions d'impôts. Et le vol dans l'espace c'était pour la sensibilisation à la cause de l'eau. Combien de puits d'eau on pourrait creuser de toute l'argent économisé en impôts par le donateur, soit une bonne partie du coût de son voyage dans l'espace financé indirectement par l'argent public?

Les questions restent sans réponses. Les petits gestes verts sont présentés comme des pas importants vers un changement planétaire, les donateurs qui ont bien fait leur planification fiscale pour en tirer avantage sont présentés comme des gens qui ont au coeur l'éthique et la philanthropie. Superficialité et hypocrisie.

Am toate pacatele lumii moderne

Vorbeam deunazi cu un suflet drag despre pacatele lumii moderne. Si poate n-am afirmat-o suficient de raspicat, dar o spun acum: am toate pacatele lumii moderne! Si ceea ce e mai rau e ca nici macar nu vreau sa ma lepad de ele.

Sa incepem cu confesiunea deci!

• Conexiune la internet dis de dimineata pana noaptea tarziu, daca furnizorul are probleme devin panicata, restartez toate gadgeturile din casa, sunt ca un caine in cusca;
• Masina de spalat vase, foarte comoda si prietenoasa (masina de spalat rufe si uscatorul nu mai sunt demult pacate ale lumii moderne, fac parte din arhaic);
• Masina, da, bolidul meu iubit, in care ascult muzica tare, taaaareeee si care ma duce la paduri si lacuri, in care sunt optimista si vesela, chiar daca lucrurile merg al naibii de rau. Cateva zile in urma am fost la mecanic pentru nistre reparatii si mi-a dat, pentru cateva zile, o masina de curtoazie. Verde, o micuta Kia, care m-a ajutat foarte mult sa-mi dau seama cat de mult imi iubesc masina mea. Si muzica suna naspa in micuta «verde», care a consumat mai mult decat consuma masina mea germana, care nu se lauda ca ar fi chiar asa de verde;
• E-readerul, mai usor de carat decat o carte adevarata, foarte util in cazuri de extrema plictiseala, cum ar fi sedintele si unele conferinte. Defect major: nu miroase a carte, nu ma face sa-l iubesc dupa coperta, nu-mi devine prieten;
• Tableta, pliiiiiina de jocuri, excelenta in avion si in orice alt mijloc de transport; in plus, ai si conexiune, pentru a vedea ca mesajul ce-l astepti nu vine niciodata;
• Facebook, un must de fiecare zi, in care vad cam ce-au mai miscat amicii mei si ma distrez cu postari naive, pe care in viata reala nu mi le permit;
• Google, asta da prieten erudit! Gata sa te ajute in orice situatie, la orice ora din zi si din noapte, care e mereu preocupat de cum arata si care se schimba zilnic, pentru a deveni mai atragator. Aproape ca un iubit;
• Calculatorul, care poate rula in acelasi timp o gramada de programe. Un youtube pe repeat, outlook, agenda, blog, yahoo, la presse, linked in, sunt doar cateva pe care le am deschise non stop pentru a diversifica activitatea mea de profesor, de altfel plata fara aceste gadgeturi.
• Junk-food, daca tot e confesiune, sa mergem pana la capat. McDo destul de rar, in fapt, imi vine sa vomit cand ma apropii, dar cateodata fac efortul si intru. Sincer, nu-mi mai amintesc cand am calcat ultima data, in mod cert nu in ultimele luni. Dar cafenelele, cu deserturi atragatoare si cu mirosul imbietor de cafea, ma subjuga aproape in fiece zi. Se aseamana un pic cu bucataria bunicii, care mirosea atat de bine si era asa de calda ca parca nu-ti venea sa iesi niciodata.
• Restaurante, cautate pentru ambianta pe care o au, pentru socializare. Nu credeam ca o sa ajung sa am o adevarata agenda pentru invitatiile la masa dar, spre incantarea mea, prietenii sunt multi. Si e placut sa te pierzi in caldura unui resto, la o poveste cu un prieten, uitand de grijile si problemele care nu se termina niciodata. Ar mai fi si berariile...
• Catei, pisici si alte animale, care-mi umplu casa pana la refuz, si pentru care indur priviri taoiase de la vecini, saturati de latraturi si miorlaieli.

Nu e o lista exhaustiva, cu siguranta pacatele mele nu se termina aici.

Dar ce n-as da pe un timp linistit, la o cabana in munti, fara net si chiar fara electricitate, fara gadgeturi si masini, dar cu omul iubit, care sa-mi lumineze calea cu stelele sale din ochi si cu soarele din inima.

Izvorul

Stie cineva de ce, cum si unde se va naste un nou izvor? Un izvor cu apa clara, rece si pura, care ne curateste si ne stinge setea? Eu cred ca nu.

Dragostea se naste in noi ca un izvor.

In padurea gandurilor mele sunt copaci falnici, frunze si flori, iar eu «haihuiesc» si ma minunez mereu de cate un apus de soare, de catre o picatura de ploaie sau de un puiut de soricel. Ma asez, din cand in cand, pe cate o piatra, si privesc in jur. Dar niciodata, absolut niciodata, nu stiu unde si cand va apare un izvor. El apare din senin, fara nici un semn, si, odata aparut, curgerea-i nu poate fi oprita. Purificatoare si linistitoare e apa-i clara, si transforma padurea gandurilor mele in paradis. Si nu un paradis profan, ci chiar o farama din paradisul original, creat de Dumnezeu pentru noi, oamenii.

Cateodata ne indoim de tot ceea ce exista, de tot ceea ce a fost creat, cautand legi, formule si teoreme pentru a putea admite existenta lucrurilor evidente, palpabile, vizibile. Nu e de mirare ca pentru padurea noastra interioara, negatia e prima care se fixeaza in discursul multora. Suntem farama de paradis, atunci cand izvorul apare si ne purifica.

Stau, in padurea gandurilor, si privesc iarna ce viscoleste zapada. Nici urma de izvor, nici o cale spre el. E frig si ma gandesc la fetita cu chibrituri, care nu a mai supravietuit iernii. Dar nu aprind nici un chibrit, doar imi suflu in palme. In mine e caldura suficienta pentru inca o iarna, stiind ca primavara e acolo, la distanta de «doar» o iarna.

Primavara, cu soare si flori, si cu apa de izvor...

Dilema etica

Ce rol joaca etica in viata voastra? Puteti pune mana pe inima si sa spuneti ca deciziile pe care le-ati luat au fost intotdeauna etice? Cum reactionam, sau cum ar trebui reactionat, cand decizia pe care o luam poate schimba viata mai multor persoane? Oare invataturile biblice, care sunt, in fapt, un cod de restrictii, ne pot lumina calea pentru a lua decizia cea dreapta?

Iata o serie de intrebari legate, toate, de etica. Dar nu etica aceea pe care o predam si o invatam in scoli, ci cea legata de cele mai intime decizii ale noastre, cele care ne ating coarda sensibila a fiintei.

Intotdeauna mi s-a parut ca, de fapt, etica este o filosofie aplicata in practica. Si daca s-a sustinut ca filosofia nu are aplicatii practice, mi se pare pur si simplu o idiotenie.

Cand suntem in fata unei decizii, una care muta muntii fiintei noastre, trebuie sa tinem seama inainte de toate de interesul nostru, sau de cel al tuturor celorlalti implicati? Pe cine trebuie sa iubim mai mult, pe aproapele, sau pe noi insine? Si, daca tinem cont de interesul celorlalti si sacrificam dorintele si visele noastre pe altarul eticii, pe noi cine ne mai apara, cine ne ia in considerare toate visele pierdute?

Nici macar biblia nu e elocventa in arborele acesta decizional, pentru ca ne indeamna sa ne iubim aproapele ca pe noi insine. Deci ar trebui sa fim egali, eu, si toate celelalte persoane implicate. Iar in aceasta egalitate, ajungem practic la o imposibilitate a deciderii, pentru ca o decizie etica va favoriza intodeauna unele dintre personajele implicate si va defavoriza pe celelalte.

Intotdeauna mi-am pus o mie de intrebari si m-am decis, si m-am razgandit, in fata unei astfel de probleme. Si am ales decizia etica, care ma defavoriza, de cele mai multe ori. Am cedat burse colegilor, am lasat locul altora in fata mea, am lasat usi dechise acolo unde trebuie inchise ferm in nasul celorlalti, doar pentru a nu favoriza eul meu decizand. Acum, privind in urma, nu cred ca as mai face la fel, ar trebui sa ma port avocatul meu in cauzele contra celorlalti, pentru ca avocat din oficiu nu exista, e doar o amagire sa crezi ca altcineva te va reprezenta mai bine decat tine insuti.

In concluzie, cand esti in fata unei mari dileme, te gandesti la tine sau te gandesti la ceilalti?