Cartarescu

Il citesc pe Cartarescu. Pana aici nimic deosebit. Insa cum il citesc, asta da diferenta. Il citesc cu picatura, ca si cum ar fi un amic scump la vorba, pe care-l intalnesc la bere in fiecare seara, si care imi destainuie din cerul luminos al viselor sale, putin cate putin. Si, seara de seara, sunt mai curioasa sa aflu mai mult din zbaterea sufletului sau, din incercarea (sau iluzia) sa de zbor.
Nu stiu voi cum il cititi pe Cartarescu. Nu stiu cum il primiti. Eu, ca o cafea fierbinte. Aromata, gustoasa, forte, insa extrem de fierbinte, pe care-ai vrea sa o bei dintr-o sorbire, insa care iti distruge papilele daca te avanti la mai mult decat un strop. Da, nu iau decat un strop in fiecare seara, pentru a-mi acorda privilegiul de a talmaci si rastalmaci gandurile sale, de a ma acoperi pe mine insami cu paturi din aripi multicolore de fluturi, de a toarce un fir matasos de poveste si de a-mi tese vesminte care ma vor incalzi seri de-a randul, nopti de-a randul, in intunerici.
Sunt carti ce le citesc pe nerasuflate, in jumatate de zi, iar apoi raman nedumerita. Cum de ma infioara un timp atat de scurt, cum de zboara ca un fum, cum de, desi interesante, nu ma aprind, pentru a arde, precum o lumanare, mult dupa cititul lor?
Sunt alte carti pe care le citesc greu. In aceasta categorie trebuie sa subcategorisesc, nu toate cartile sunt la fel. Biblia singura ar ocupa o subcategorie, cu frazele sale neintelese, pline de-ntelesuri, cu insiruirile de nume si de urmasi, urmasi ai urmasilor, ai urmasilor etc. Cu pildele pe care le cunosc din filmele ce ruleaza in bucla de Paste, cu harti interesante si cu mesaje greu de descifrat. Deci da, biblia am citit-o greu, pentru ca imi scapa deseori mesajul, intelesul era ascuns sau mintea mea prea cruda. O alta subcategorie o reprezinta cartile teroare, gen Dostoievski, care omoara si cititorul odata cu personajele sale, sau carti despre razboaie interminabile, in care scopul initial al luptei se pierde pe parcurs, gen Garcia Marquez.
Dar subcategoria pe care o ador este aceasta a cartilor tipat, care ies cu putere din pieptul autorului, si care iti sparg timpanul, iti inunda toate simturile si iti taie rasuflarea. Insa a caror talc il cauti inca mult timp dupa ce le-ai citit, ca si versurile unei melodii dragi de demult, care iti scapa.
Ce bun a fost Dumnezeu cand a creat scriitorul, acest om chinuit de ganduri si de plasmuiri, care daruieste cu generozitate din trairea lui si cititorului!